Am asistat astăzi, din întâmplare, la ceva ce mi-a mai deschis puțin ochii referitor la cum sunt oamenii. Mă întorceam de la clasica plimbare de dimineață cu bipeda si patrupeda (a.k.a. fiica mea și cățelușa) și am văzut două doamne mai brunete, cu fuste lungi și basmale colorate sunând la interfonul de la scara unde locuiesc. Nu a răspuns nimeni și nu au insistat. Da, știu, te gândeai că au început să ia la rând apartamentele până când le-a deschis cineva. Dacă era așa, nu mă mai oboseam să scriu, așa că citește mai departe.
Au așteptat până când a ieșit un domn și au intrat. Împreună cu ele am intrat și eu, pentru că ajunsesem în fața ușii. M-au ajutat ținându-mi ușa, pentru că eu încap mai greu cu copilul în marsupiu și cu câinele în lesă, și m-au și ajutat să zgornesc (pașnic) un pretendent la virginitatea animalului meu care devenise puțin cam prea insistent și nerespectuos la adresa domnișoarei mele blănoase. Le-am mulțumit și am luat-o pe scări, în timp ce ele au luat liftul. S-au oprit la etajul II (auzeam ce se întâmpla în timp ce urcam) și au sunat la o ușă. Nu, nu au sunat la toate ușile din bloc. A răspuns doamna care locuiește acolo, iar doamnele despre care vorbeam au spus: ”Bună ziua, ne scuzați, nu vreți să vă luăm molozul ? Ne-a spus femeia de serviciu că s-ar putea să aveți nevoie.” Atunci am observat că, între etaje, era plin de tot felul de vechituri, resturi de la reparații și așa mai departe. M-am întrebat de ce nu și-au dus gunoiul cei care au făcut mizeria respectivă și am primit răspunsul la scurt timp după aceea.
”Care moloz?”, întreabă proprietara. Doamnele îi arată și reiterează: ”A spus femeia de serviciu că poate aveți nevoie.”
”Ce femeie de serviciu? Noi avem un bărbat.”, răspunde proprietara. Acum, sincer, cu tot cu emanciparea asta contemporană, ție cum ți-ar suna ”bărbatul de serviciu”? Ce trebuia să spună, ”muncitorul responsabil de salubrizarea incintei”? Au lămurit-o despre ce era vorba (și cred că spuneau adevărul, având în vedere că îl văzusem pe ”muncitorul responsabil de salubrizarea incintei” mai devreme, făcându-și treaba, iar respectivele au știut unde să sune și că era gunoi de luat), iar proprietara le spune: ”O să le ia femeia de serviciu.” - deci femeia, nu bărbatul!
”Nu vreți să ne dați nouă ceva acolo, să vi le ducem noi? Că avem cu ce.”, continuă vizitatoarele.
”Nu, nu e nevoie.”
”Dar fiare aveți cumva? Că vă dăm banii pe ele.”, insistă ele.
”Cât îmi dați?”, întreabă ea.
”Depinde ce aveți și cât.”
”Nu, că le-am mai lăsat odată afară și nu le-ați luat.”
La atât am asistat, pentru că nu puteam să mă opresc în loc și să ascult aiurea la ce vorbeau, cu toate că am avut un impuls de a mă băga în vorbă neinvitată și de a spune ceva. Mi-am văzut de drum și am reflectat puțin la situație.
Ce probleme văd eu până aici?
1. Oamenii cred că pot să arunce orice oriunde pentru că de asta plătim oameni care să ia gunoiul.
2. Oamenii cred că ”femeia de serviciu” are atribuții de gunoier (sau funcționar la salubritate sau cum naiba se cheamă în acte), doar pentru că răspunde de curățenia blocului.
3. Lumea critică persoanele de etnii diverse sau, pur și simplu, oamenii săraci, pentru că se duc la întins mâna, în loc să muncească; totuși, când vine un om la ușa cuiva ca să își ofere mâna de lucru, nu pe cea de cerșit, e privit cu suspiciune și refuzat. ”De ce să le dau lor ceva când plătim deja pe altcineva?”. Simplu, pentru că tu ai obligația de a duce gunoiul în locurile desemnate aruncării lui, nimeni nu e obligat să ți-l ia din fața ușii, cu atât mai puțin cu cât sunt și materiale grele, voluminoase, și nici nu intră în atribuțiile lor. În plus, doamna respectivă nu o duce chiar atât de prost, cel puțin din câte știu eu. Nu că ar dormi pe o saltea plină cu bani, Doamne ferește, dar cine își permite mici luxuri are un 5-10 lei in plus de dat pentru așa ceva, dacă vrea.
4. Când i-au propus să îi dea bani, a devenit interesată brusc. Românul vede o oportunitate oriunde. Vine cineva la ușa mea, îmi cere bani ca să facă ce mi-a fost mie lene să fac, neah! Dacă îmi oferă bani pentru gunoiaele pe care le am, e altceva.
5. Poate nu am auzit eu bine, deși mă îndoiesc, dar ea chiar a scos fiarele respective din casă pe post de gunoi și, când a văzut că nu le ia nimeni, le-a luat înapoi, iar acum nu mai vrea să le dea nici pe bani???
6. Dacă tot suntem oportuniști, de ce să nu împușcăm doi iepuri cu un singur foc? De ce să nu le dea fiarele pe post de plată ca să îi ia și molozul? Așa scăpa de și mai multe gunoaie și le făcea și lor un bine. Aici simt ceva repulsie din partea ei față de doamnele respective, repulsie pe care o au și alții, de multe ori nefondat. Ea efectiv nu voia să aibă de-a face cu ele (exceptând situația în care i-ar fi dat bani. Bani putem să luăm de la oricine, asta e OK).
Aceeași doamnă s-a plâns, din câte am înțeles, la ședința asociației proprietarilor, că ”femeia de serviciu” bate covoarele oamenilor de la alte scări ca să ia niște bani în plus. Ce rușine! Cum adică să faci așa ceva? Motivul invocat de ea a fost că nu ar face curat pe scara noastră și că, în loc de asta, ar bate respectivele covoare, lucru care nu poate fi mai neadevărat. Scara este întotdeauna curată (eu ar trebui să știu, că doar ies de cel puțin 3 ori pe zi din casă), îl văd mereu pe domnul respectiv meșterind câte ceva, curățând câte ceva etc. Iar cea care bate covoarele este soția lui, care are niște probleme cu un picior și cam asta poate să facă. Oamenii aceștia nu stau degeaba, câștigă puțin și sunt nerespectați, la fel ca mulți alții.
De când stau aici, am avut destul de multe interacțiuni cu țiganii, care s-au autodenumit așa, deci nu se simt jigniți sau ceva asemănător. La piață, în curtea blocului, când plimbam câinele, sau chiar pe stradă. M-au ajutat cu căruciorul, atunci când eram cu copilul, mi-au vorbit frumos, unii mi-au povestit despre problemele pe care le au pe acasă, alții despre familiile lor.
Este un bărbat în vârstă care caută prin gunoaie și care spune ”Săru'mâna!” tare și răspicat de câte ori trece o femeie pe lângă el și ”Să trăiți!” de câte ori trece câte un bărbat. Sunt unii care dorm afară pe vremea asta, pe ploaie și frig, sub câte o treaptă mai înaltă sau în nișa din peretele exterior al centralei termice; trec pe lângă ei, înfofolită toată și tot dârdâind de frig (pentru că sunt exagerat de sensibilă la frig) și mă întreb cum pot oamenii aceștia să doarmă afară pe o asemenea vreme. Totuși, sunt ca niște fantome, nu îi vezi decât dacă te uiți atent, nu fac zgomot și nu deranjează cu nimic. Dar se pare că unii locatari sunt deranjați oricum, cred că s-au născut deranjați și cu nasul mai sus decât al tuturor.
În orice caz, ca să nu mă îndepărtez prea mult de la subiect, ceea ce vreau să spun cu povestea asta nu este menit să inspire mila nimănui, ci doar să încurajeze bunul-simț. Nu te mai grăbi să judeci pe cineva doar pentru cine este. Judecă-l pentru cum este! Fii mai sincer(ă) cu tine și admite că ai tendința de a cataloga mai repede decât a pune întrebări. Pune întrebări! Oricine are dreptul de a nu răspunde la o întrebare, dacă nu vrea să răspundă, dar nu te costă nimic să întrebi. S-ar putea să afli niște lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată.
În aceeași notă, oamenii care te ”deranjează” cu sondaje de opinie încearcă să muncească și ei, iar tu, dacă vrei să schimbi ceva, oferă-le părerea ta, companiile fac sondaje tocmai din acest motiv, ca să schimbe lucrurile în așa fel încât să îți placă ție. E o muncă ingrată să abordezi oameni la întâmplare și e așa de umilitor să fii refuzat! E așa de descurajator să fii refuzat tot timpul, când uneori e nevoie doar de 2-3 minute și de cele mai multe ori îți iese și ție ceva simbolic, cum ar fi un pachet de biscuiți, un iaurt sau mai știu eu ce. Iar dacă e sondaj prin telefon, atunci nu trebuie decât să vorbești și între timp poți face orice ai tu de făcut: să speli, să gătești, să îți schimbi statusul pe Facebook în ”Fac sondaj prin telefon și mă întreabă dacă păstrez zațul de la cafea după ce golesc ibricul.”
Mai uită-te și tu în jur și vorbește cu oamenii, nu te omoară dacă întinzi o mână (de ajutor, da?) cuiva pe care nu îl cunoști! Și dacă vezi că un om vrea să muncească, ajută-l și încurajează-l! Nu știi niciodată cînd vei ajunge în locul lui și sunt ceva șanse să ajungi, la cum evoluează lucrurile.
Au așteptat până când a ieșit un domn și au intrat. Împreună cu ele am intrat și eu, pentru că ajunsesem în fața ușii. M-au ajutat ținându-mi ușa, pentru că eu încap mai greu cu copilul în marsupiu și cu câinele în lesă, și m-au și ajutat să zgornesc (pașnic) un pretendent la virginitatea animalului meu care devenise puțin cam prea insistent și nerespectuos la adresa domnișoarei mele blănoase. Le-am mulțumit și am luat-o pe scări, în timp ce ele au luat liftul. S-au oprit la etajul II (auzeam ce se întâmpla în timp ce urcam) și au sunat la o ușă. Nu, nu au sunat la toate ușile din bloc. A răspuns doamna care locuiește acolo, iar doamnele despre care vorbeam au spus: ”Bună ziua, ne scuzați, nu vreți să vă luăm molozul ? Ne-a spus femeia de serviciu că s-ar putea să aveți nevoie.” Atunci am observat că, între etaje, era plin de tot felul de vechituri, resturi de la reparații și așa mai departe. M-am întrebat de ce nu și-au dus gunoiul cei care au făcut mizeria respectivă și am primit răspunsul la scurt timp după aceea.
”Care moloz?”, întreabă proprietara. Doamnele îi arată și reiterează: ”A spus femeia de serviciu că poate aveți nevoie.”
”Ce femeie de serviciu? Noi avem un bărbat.”, răspunde proprietara. Acum, sincer, cu tot cu emanciparea asta contemporană, ție cum ți-ar suna ”bărbatul de serviciu”? Ce trebuia să spună, ”muncitorul responsabil de salubrizarea incintei”? Au lămurit-o despre ce era vorba (și cred că spuneau adevărul, având în vedere că îl văzusem pe ”muncitorul responsabil de salubrizarea incintei” mai devreme, făcându-și treaba, iar respectivele au știut unde să sune și că era gunoi de luat), iar proprietara le spune: ”O să le ia femeia de serviciu.” - deci femeia, nu bărbatul!
”Nu vreți să ne dați nouă ceva acolo, să vi le ducem noi? Că avem cu ce.”, continuă vizitatoarele.
”Nu, nu e nevoie.”
”Dar fiare aveți cumva? Că vă dăm banii pe ele.”, insistă ele.
”Cât îmi dați?”, întreabă ea.
”Depinde ce aveți și cât.”
”Nu, că le-am mai lăsat odată afară și nu le-ați luat.”
La atât am asistat, pentru că nu puteam să mă opresc în loc și să ascult aiurea la ce vorbeau, cu toate că am avut un impuls de a mă băga în vorbă neinvitată și de a spune ceva. Mi-am văzut de drum și am reflectat puțin la situație.
Ce probleme văd eu până aici?
1. Oamenii cred că pot să arunce orice oriunde pentru că de asta plătim oameni care să ia gunoiul.
2. Oamenii cred că ”femeia de serviciu” are atribuții de gunoier (sau funcționar la salubritate sau cum naiba se cheamă în acte), doar pentru că răspunde de curățenia blocului.
3. Lumea critică persoanele de etnii diverse sau, pur și simplu, oamenii săraci, pentru că se duc la întins mâna, în loc să muncească; totuși, când vine un om la ușa cuiva ca să își ofere mâna de lucru, nu pe cea de cerșit, e privit cu suspiciune și refuzat. ”De ce să le dau lor ceva când plătim deja pe altcineva?”. Simplu, pentru că tu ai obligația de a duce gunoiul în locurile desemnate aruncării lui, nimeni nu e obligat să ți-l ia din fața ușii, cu atât mai puțin cu cât sunt și materiale grele, voluminoase, și nici nu intră în atribuțiile lor. În plus, doamna respectivă nu o duce chiar atât de prost, cel puțin din câte știu eu. Nu că ar dormi pe o saltea plină cu bani, Doamne ferește, dar cine își permite mici luxuri are un 5-10 lei in plus de dat pentru așa ceva, dacă vrea.
4. Când i-au propus să îi dea bani, a devenit interesată brusc. Românul vede o oportunitate oriunde. Vine cineva la ușa mea, îmi cere bani ca să facă ce mi-a fost mie lene să fac, neah! Dacă îmi oferă bani pentru gunoiaele pe care le am, e altceva.
5. Poate nu am auzit eu bine, deși mă îndoiesc, dar ea chiar a scos fiarele respective din casă pe post de gunoi și, când a văzut că nu le ia nimeni, le-a luat înapoi, iar acum nu mai vrea să le dea nici pe bani???
6. Dacă tot suntem oportuniști, de ce să nu împușcăm doi iepuri cu un singur foc? De ce să nu le dea fiarele pe post de plată ca să îi ia și molozul? Așa scăpa de și mai multe gunoaie și le făcea și lor un bine. Aici simt ceva repulsie din partea ei față de doamnele respective, repulsie pe care o au și alții, de multe ori nefondat. Ea efectiv nu voia să aibă de-a face cu ele (exceptând situația în care i-ar fi dat bani. Bani putem să luăm de la oricine, asta e OK).
Aceeași doamnă s-a plâns, din câte am înțeles, la ședința asociației proprietarilor, că ”femeia de serviciu” bate covoarele oamenilor de la alte scări ca să ia niște bani în plus. Ce rușine! Cum adică să faci așa ceva? Motivul invocat de ea a fost că nu ar face curat pe scara noastră și că, în loc de asta, ar bate respectivele covoare, lucru care nu poate fi mai neadevărat. Scara este întotdeauna curată (eu ar trebui să știu, că doar ies de cel puțin 3 ori pe zi din casă), îl văd mereu pe domnul respectiv meșterind câte ceva, curățând câte ceva etc. Iar cea care bate covoarele este soția lui, care are niște probleme cu un picior și cam asta poate să facă. Oamenii aceștia nu stau degeaba, câștigă puțin și sunt nerespectați, la fel ca mulți alții.
De când stau aici, am avut destul de multe interacțiuni cu țiganii, care s-au autodenumit așa, deci nu se simt jigniți sau ceva asemănător. La piață, în curtea blocului, când plimbam câinele, sau chiar pe stradă. M-au ajutat cu căruciorul, atunci când eram cu copilul, mi-au vorbit frumos, unii mi-au povestit despre problemele pe care le au pe acasă, alții despre familiile lor.
Este un bărbat în vârstă care caută prin gunoaie și care spune ”Săru'mâna!” tare și răspicat de câte ori trece o femeie pe lângă el și ”Să trăiți!” de câte ori trece câte un bărbat. Sunt unii care dorm afară pe vremea asta, pe ploaie și frig, sub câte o treaptă mai înaltă sau în nișa din peretele exterior al centralei termice; trec pe lângă ei, înfofolită toată și tot dârdâind de frig (pentru că sunt exagerat de sensibilă la frig) și mă întreb cum pot oamenii aceștia să doarmă afară pe o asemenea vreme. Totuși, sunt ca niște fantome, nu îi vezi decât dacă te uiți atent, nu fac zgomot și nu deranjează cu nimic. Dar se pare că unii locatari sunt deranjați oricum, cred că s-au născut deranjați și cu nasul mai sus decât al tuturor.
În orice caz, ca să nu mă îndepărtez prea mult de la subiect, ceea ce vreau să spun cu povestea asta nu este menit să inspire mila nimănui, ci doar să încurajeze bunul-simț. Nu te mai grăbi să judeci pe cineva doar pentru cine este. Judecă-l pentru cum este! Fii mai sincer(ă) cu tine și admite că ai tendința de a cataloga mai repede decât a pune întrebări. Pune întrebări! Oricine are dreptul de a nu răspunde la o întrebare, dacă nu vrea să răspundă, dar nu te costă nimic să întrebi. S-ar putea să afli niște lucruri la care nu te-ai fi gândit niciodată.
În aceeași notă, oamenii care te ”deranjează” cu sondaje de opinie încearcă să muncească și ei, iar tu, dacă vrei să schimbi ceva, oferă-le părerea ta, companiile fac sondaje tocmai din acest motiv, ca să schimbe lucrurile în așa fel încât să îți placă ție. E o muncă ingrată să abordezi oameni la întâmplare și e așa de umilitor să fii refuzat! E așa de descurajator să fii refuzat tot timpul, când uneori e nevoie doar de 2-3 minute și de cele mai multe ori îți iese și ție ceva simbolic, cum ar fi un pachet de biscuiți, un iaurt sau mai știu eu ce. Iar dacă e sondaj prin telefon, atunci nu trebuie decât să vorbești și între timp poți face orice ai tu de făcut: să speli, să gătești, să îți schimbi statusul pe Facebook în ”Fac sondaj prin telefon și mă întreabă dacă păstrez zațul de la cafea după ce golesc ibricul.”
Mai uită-te și tu în jur și vorbește cu oamenii, nu te omoară dacă întinzi o mână (de ajutor, da?) cuiva pe care nu îl cunoști! Și dacă vezi că un om vrea să muncească, ajută-l și încurajează-l! Nu știi niciodată cînd vei ajunge în locul lui și sunt ceva șanse să ajungi, la cum evoluează lucrurile.